Jucăm pe pământ unguresc! Gazonul montat pe Național Arena a fost produs în Ungaria

Jucăm pe pământ unguresc! Gazonul montat pe Național Arena a fost produs în Ungaria
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gazonul impecabil pe care se va juca România – Ungaria a fost produs chiar în țara adversarilor din această seară

Victor Pițurcă a inspectat în urmă cu două zile suprafața de iarbă de pe stadionul pe care naționala va disputa meciul decisiv pentru ocuparea locului doi în grupa de calificare

Mircea Sandu și Victor Pițurcă au evidențiat în zilele premergătoare meciului calitatea gazonului pe care se va disputa România – Ungaria. Schimbat pe bani mai puțini de această dată, circa 100.000 de euro, covorul de iarbă de pe Național Arena arată acum impecabil spre bucuria oficialilor FRF și a celor din staff-ul tricolorilor: „Am văzut gazonul și pot spune că era în condiții foarte bune. Sper ca la ora jocului să fie și mai bun. De menținerea lui se ocupă și un om pe care l-am avut la Steaua, domnul Gabroveanu”, a spus ieri selecționerul. Președintele FRF a împărtășit părerea selecționerului: „Arată impecabil! Bine, nu mi-am pus ghetele să fac o alunecare, să văd dacă rezistă”.

Gazonul proaspăt montat pe Național Arena are și o poveste amuzantă în spate. Cumpărate de la o firmă din Austria, Pannon Turfgrass, rulourile de iarbă au fost produse, de fapt, în Ungaria, într-o zonă de la granița cu Austria. Mâine seară, Dzsudzsak și colegii săi au toate motivele să se simtă ca acasă.

Avem probleme la mijlocul terenului, trebuie să ne descurcăm fără doi jucători foarte importanți
Șandor Egervari, antrenor Ungaria

Ținând cont de tradiție, meciul va fi unul foarte dificil. De 30 de ani nu am mai câștigat aici, la București, și știm că echipa României este una foarte puternică
Șandor Egervari, antrenor Ungaria

Maxim mi-e bun prieten, abia aștept să joc împotriva lui. Am citit și eu ce a apărut în presă legat de discuția pe care am avut-o cu el. Da, am vorbit, dar nu a fost așa de important
Tamaș Hajnal, mijlocaș Ungaria

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×